Titlu mare în România Liberă (care se vrea quality) - vezi articolul:
Cred că ar fi cazul să angajeze și niște corectori quality (de azi dimineață - sînt cel puțin 12 ore de cînd stă pe net) care să știe să conjuge corect verbul a înșela...
7 comentarii:
Anonim
spunea...
Nu se înșeală cel ce așează tendința din vorbirea vie mai presus de prescripția care ne împarte în culți și inculți, după bunul plac sau urechea autorilor de dicționare. Nu-i nicio greșeală aici. :)
Nu-mi dau seama despre ce nu mi-am dat seama, exact. Mo roc, trecem mai departe. Ai dreptate, la prima vedere. "E multe" sau "casa care am vazuto" continuă să fie sâcâitoare, chiar dacă ar fi folosite de 90% din populația vorbitoare de română. Nu pot enunța un criteriu clar de delimitare între greșeala tolerabilă și cea intolerabilă. Strict personal, sunt mai tolerant față de o tendință fonetică (ex. "înșeală") decât față de una gramaticală (ex. dezacordul, acuzativul "defect") sau una lexicală (ex. "giob", "ochei", "fani", "biznis", "diuud", "men"...). Oricum, nu e deloc nou fenomenul vorbirii vernaculare "stricate" în raport cu tentativele de regularizare sau normare din limba literară. Tocmai această "stricare" a limbii duce în timp la evoluția ei. Ceva fascinant, dacă privim liberi de tentația de a folosi vorbirea ca mijloc de etichetare (v. cult/incult din comentariul inițial).
"Gramatica limbii române" nu cred că e ca o mamă rea, gata să-și plesnească_copiii pentru că au încălcat nu știu ce regulă. Gramatica îmi pare mai degrabă un ansamblu de observații, făcute fără îndoială de specialiști, asupra unui fenomen dinamic: contractele implicite ale vorbitorilor limbii făcute chiar în privința acesteia (ex. ceea ce e "tolerabil" și ceea ce nu e pentru ca limba vorbită să nu stârnească amuzament sau corecții). Am numit "bun plac al autorilor de dicționare" tentația de a da edicte asupra limbii, contra stării ei vorbite, pornind de la "reguli" mai mult sau mai puțin închipuite. Iar "regula" încălcată cu mare plăcere în textulețul pe care ți l-am scris este un bun exemplu de arbitrariu normativ (da, se întâmplă și în tărâmul limbii, nu doar în cel al normelor juridice). Discuția de aici e lămuritoare pentru ceea ce mă străduiesc să spun: ba "nu se scrie" -e- după ș sau j, ba "regula" se aplică numai pentru unele verbe (nu și pentru "deranjează", nici pentru "angajează") etc. "O nebunie, Vasilică!", nicio regulă (N.B. aici m-am conformat :) ).
Ce vreau ca să dzicu: nu-i bai dacă cineva observă și sistematizează regulile limbii (îi urez succes), e bai atunci când ceea ce găsește (sau inventează) e folosit ca un criteriu facil de blamare a "prostiei" unora, în contrast cu presupusa "cultură" a altora (nu vreau să fiu ipocrit: și eu mă cred mai deștept când aud pe câte unul că "mașina care o are e de valoare" și mă încrunt atunci când mă mai zgârie pe creier câte un "advărtaizing" sau "giob"). Lucrurile nu e simple, ăă?
Păi văd că mergi în continuare pe aceeași linie :) Nu e nici o problemă cu fonetica. Poți spune „*așează” dacă vrei, lumea te înțelege, însă nu văd de ce ar trebui să scrii altfel...
Bănățenii pronunță "te" ca [če] (frunte [frunče], frate [frače]. Să înțeleg că ăsta e un motiv suficient ca să scriem (corect conform ție): frace și frunce?
Sau uite, la moldoveni „picior” e pronunțat ceva de genul [kišör]. E un argument pentru moldoveni să ceară să se „autorizeze” ortografierea „chișior”?!
Cît despre treaba cu e după j, discuția e simplă, în nici un caz nebunie. Ai e după ș/j doar în cazul în care e-ul vine de la terminație. Cred că găsești în DOOM2 regula asta.
*înșeală și *așează apar în forma asta doar pentru că există o mare mulțime de cuvinte care se termină cu -eală sau -ează iar originalele sînt corupte prin influență...
Nu asta am vrut să înțelegi din ceea ce am scris. Că, vezi Doamne, vreau anomie pe tărâmul limbii române, că nu-i nimic dacă scrii "frunce" etc. etc. Repet, nu am un sistem pentru a diferenția greșeala tolerabilă de cea intolerabilă, tendința ce poate fi adoptată, de tendința care "strică" limba. Vreau doar un alt ton atunci când vine vorba de corecțiile aduse altora, pe motiv că DOOM v2.0 sau Gramatica Academiei conțin reguli pe care vorbitorii (și "scriitorii", unii măcar) le ignoră. Ar fi mai elegant și mai instructiv să spui "formularea recomandată de DOOM e cutare" (și cam atât) decât să insulți, mai voalat, mai devoalat, pe motiv că au fost încălcate prescripțiile cărții sacre, care nu poate fi pusă la îndoială, trebuie "executată, nu comentată". Am găsit greșeli inclusiv în textele tale (nu e "tu quoque", ai răbdare :) ). Ți le-am menționat, ca simplă înțepătură amicală de dragul conversației, nu ca fatwa. Apoi, m-am trezit corectat. Sunt convins că am multe "decât"-uri în "poziții nefirești", că scriu "așează", că abuzez de virgule, că am exprimări prolixe etc. Și asta ar trebui să-mi atragă imediat etichete sau insulte, bănuiesc. Uneori ține de preferință - așa cum tu preferi să fii "rebel", refuzând ortografia nouă, cu "â". Alteori ține de ignoranță (dacă n-aș avea-o, aș fi un geniu :D ). Mă străduiesc să scriu corect, dar nu sunt un habotnic al religiei limbii.
Și, la final, un mic tâlc din ograda altora: "Internet – a place where people are mocked even for the smallest of spelling errors".
Nu este nici o insultă, nici voalată, nici nevoalată. Este simpla realitate. Dacă te autointitulezi ziar quality, trebuie să ai ștacheta sus, inclusiv în ceea ce privește forma, nu numai fondul. Iar cînd buba e mare, în titlu...
Și, de asemenea, mi se pare normal să corectezi ce se poate corecta (și un articol online se poate corecta și după publicare).
La România Liberă, precum și la TVR, National Geographic sau Discovery, am pretenții.
Pot înțelege greșeala unde există de mult timp alternanțe, dubii șamd. La „așază” și „înșală” lucrurile sînt stabile și stabilite de vreo 100 de ani.
7 comentarii:
Nu se înșeală
cel ce așează
tendința din vorbirea vie
mai presus de prescripția
care ne împarte în culți și inculți,
după bunul plac sau urechea autorilor de dicționare.
Nu-i nicio greșeală aici. :)
După cum singur ai spus fără să îți dai seama, greșeala asta nu se face în vorbire, ci în scriere!
Iar scrierea este normată, mai ales cînd este vorba de flexiuni. Nu de bunul plac al „autorilor de dicționare”, ci de gramatica limbii române...
Dacă aplicăm principiul prescripției prescripțiilor putem să îl extindem și la „e multe”, „vreau decît asta”, „să scri frumos” etc.
Nu-mi dau seama despre ce nu mi-am dat seama, exact. Mo roc, trecem mai departe.
Ai dreptate, la prima vedere. "E multe" sau "casa care am vazuto" continuă să fie sâcâitoare, chiar dacă ar fi folosite de 90% din populația vorbitoare de română. Nu pot enunța un criteriu clar de delimitare între greșeala tolerabilă și cea intolerabilă. Strict personal, sunt mai tolerant față de o tendință fonetică (ex. "înșeală") decât față de una gramaticală (ex. dezacordul, acuzativul "defect") sau una lexicală (ex. "giob", "ochei", "fani", "biznis", "diuud", "men"...). Oricum, nu e deloc nou fenomenul vorbirii vernaculare "stricate" în raport cu tentativele de regularizare sau normare din limba literară. Tocmai această "stricare" a limbii duce în timp la evoluția ei. Ceva fascinant, dacă privim liberi de tentația de a folosi vorbirea ca mijloc de etichetare (v. cult/incult din comentariul inițial).
"Gramatica limbii române" nu cred că e ca o mamă rea, gata să-și plesnească_copiii pentru că au încălcat nu știu ce regulă. Gramatica îmi pare mai degrabă un ansamblu de observații, făcute fără îndoială de specialiști, asupra unui fenomen dinamic: contractele implicite ale vorbitorilor limbii făcute chiar în privința acesteia (ex. ceea ce e "tolerabil" și ceea ce nu e pentru ca limba vorbită să nu stârnească amuzament sau corecții). Am numit "bun plac al autorilor de dicționare" tentația de a da edicte asupra limbii, contra stării ei vorbite, pornind de la "reguli" mai mult sau mai puțin închipuite. Iar "regula" încălcată cu mare plăcere în textulețul pe care ți l-am scris este un bun exemplu de arbitrariu normativ (da, se întâmplă și în tărâmul limbii, nu doar în cel al normelor juridice). Discuția de aici e lămuritoare pentru ceea ce mă străduiesc să spun: ba "nu se scrie" -e- după ș sau j, ba "regula" se aplică numai pentru unele verbe (nu și pentru "deranjează", nici pentru "angajează") etc. "O nebunie, Vasilică!", nicio regulă (N.B. aici m-am conformat :) ).
Ce vreau ca să dzicu: nu-i bai dacă cineva observă și sistematizează regulile limbii (îi urez succes), e bai atunci când ceea ce găsește (sau inventează) e folosit ca un criteriu facil de blamare a "prostiei" unora, în contrast cu presupusa "cultură" a altora (nu vreau să fiu ipocrit: și eu mă cred mai deștept când aud pe câte unul că "mașina care o are e de valoare" și mă încrunt atunci când mă mai zgârie pe creier câte un "advărtaizing" sau "giob"). Lucrurile nu e simple, ăă?
Păi văd că mergi în continuare pe aceeași linie :) Nu e nici o problemă cu fonetica. Poți spune „*așează” dacă vrei, lumea te înțelege, însă nu văd de ce ar trebui să scrii altfel...
Bănățenii pronunță "te" ca [če] (frunte [frunče], frate [frače]. Să înțeleg că ăsta e un motiv suficient ca să scriem (corect conform ție): frace și frunce?
Sau uite, la moldoveni „picior” e pronunțat ceva de genul [kišör]. E un argument pentru moldoveni să ceară să se „autorizeze” ortografierea „chișior”?!
Cît despre treaba cu e după j, discuția e simplă, în nici un caz nebunie. Ai e după ș/j doar în cazul în care e-ul vine de la terminație. Cred că găsești în DOOM2 regula asta.
*înșeală și *așează apar în forma asta doar pentru că există o mare mulțime de cuvinte care se termină cu -eală sau -ează iar originalele sînt corupte prin influență...
Nu asta am vrut să înțelegi din ceea ce am scris. Că, vezi Doamne, vreau anomie pe tărâmul limbii române, că nu-i nimic dacă scrii "frunce" etc. etc. Repet, nu am un sistem pentru a diferenția greșeala tolerabilă de cea intolerabilă, tendința ce poate fi adoptată, de tendința care "strică" limba.
Vreau doar un alt ton atunci când vine vorba de corecțiile aduse altora, pe motiv că DOOM v2.0 sau Gramatica Academiei conțin reguli pe care vorbitorii (și "scriitorii", unii măcar) le ignoră.
Ar fi mai elegant și mai instructiv să spui "formularea recomandată de DOOM e cutare" (și cam atât) decât să insulți, mai voalat, mai devoalat, pe motiv că au fost încălcate prescripțiile cărții sacre, care nu poate fi pusă la îndoială, trebuie "executată, nu comentată".
Am găsit greșeli inclusiv în textele tale (nu e "tu quoque", ai răbdare :) ). Ți le-am menționat, ca simplă înțepătură amicală de dragul conversației, nu ca fatwa. Apoi, m-am trezit corectat. Sunt convins că am multe "decât"-uri în "poziții nefirești", că scriu "așează", că abuzez de virgule, că am exprimări prolixe etc. Și asta ar trebui să-mi atragă imediat etichete sau insulte, bănuiesc. Uneori ține de preferință - așa cum tu preferi să fii "rebel", refuzând ortografia nouă, cu "â". Alteori ține de ignoranță (dacă n-aș avea-o, aș fi un geniu :D ). Mă străduiesc să scriu corect, dar nu sunt un habotnic al religiei limbii.
Și, la final, un mic tâlc din ograda altora: "Internet – a place where people are mocked even for the smallest of spelling errors".
Nu este nici o insultă, nici voalată, nici nevoalată. Este simpla realitate. Dacă te autointitulezi ziar quality, trebuie să ai ștacheta sus, inclusiv în ceea ce privește forma, nu numai fondul. Iar cînd buba e mare, în titlu...
Și, de asemenea, mi se pare normal să corectezi ce se poate corecta (și un articol online se poate corecta și după publicare).
La România Liberă, precum și la TVR, National Geographic sau Discovery, am pretenții.
Pot înțelege greșeala unde există de mult timp alternanțe, dubii șamd. La „așază” și „înșală” lucrurile sînt stabile și stabilite de vreo 100 de ani.
Cît despre prostiile din DOOM2, stai liniștit, le taxez cum le prind! Și cu ale mele se întîmplă așijderea!
Errare humanum est, perseverare diabolicum
Trimiteți un comentariu