miercuri, 20 aprilie 2011

pacienți ... transplantați

    Ultima modă la români e, pare-se, ținerea televizorului deschis (chiar dacă la volum minim) inclusiv în momentele cînd vin musafirii. Într-o asemenea ocazie, într-o vizită (deși televizorul era la minim, ecranul îți atrage privirea) am observat la un moment pe un canal de știri, lăfăindu-se pe burtieră un text ce ne împărtășea isprăvile unor pacienți... transplantați (în mod evident, era vorba despre pacienți care au beneficiat de un transplant).
    Se știe că unii ziariști au obiceiul să se joace cu cuvinte pe care nu le stăpînesc, însă transplantat are puține șanse de a fi folosit anapoda, fiind îndeobște cunoscut. Negăsind știrea pe site-ul canalului de știri, am trebuit să fac un pic de cercetare, ceea ce m-a condus la (cred eu) sursa greșelii: într-un articol de ziar era publicat un interviu cu un cunoscut medic care vorbește de „transplantați”. Curioasă este rapiditatea cu care mai multe canale media au preluat eroarea (dacă medicului i se poate ierta, meseria lui fiind să opereze bine, nu să vorbească 100% corect, în schimb jurnaliștilor li se poate imputa greșeala).
    Sigur, dacă apelezi la sofisme poți deduce că dacă faultat este cel care a suferit un fault atunci, atunci clar transplantat este cel care a suferit un transplant, însă participiul denumește acțiunea suferită de obiect (gramatical vorbind), deci (în contextul discutat) transplantat poate fi numai organul (obiectul acțiunii de a transplanta), nu și pacientul care suferă operația (și care este, așadar, operat).

Un comentariu:

Anonim spunea...

"am trebuit să fac un pic de cercetare" - scrii in comentariul tau, revoltat de "jocul" jurnalistilor cu cuvinte pe care nu le stapanesc. Pacat de toate postarile tale, pentru ca ai dat cu oistea-n gard cu aceasta exprimare. Mai fa un pic de cercetare si descopera unde ai gresit (ca sa nu fii considerat lupul moralist).

Etichete

Adevărul (10) adjectiv (3) Agerpres (8) Alexandru Graur (14) Antena 3 (10) articol sportiv (4) Auchan (8) B1 (3) barbarism (20) BBC (3) beție de cuvinte (7) clasificat (3) Constituția (3) cratimă (10) cum ne exprimăm corect (51) cum pronunțăm corect (19) cum scriem corect (44) cuvinte folosite greșit (256) cuvinte inventate (17) cuvinte încîlcite (4) cuvinte pocite (4) cuvinte rar folosite (3) cuvinte redescoperite (12) cuvinte scrise greșit (53) cuvinte străine (7) decît (4) DEX (17) dexonline (36) diacritice (9) Digi (23) Digi 24 (63) DOOM (6) DOOM2 (28) Emil Grădinescu (3) eroare semantică (6) erori DEX (3) erori DOOM (1) etimologie (43) Evaluarea Națională (7) Evenimentul zilei (17) false friends (10) fotbal (10) furculision (6) Gabriela Vrînceanu Firea Pandele (4) grad de comparație (3) gramatică (5) greșeli de scriere monumentale (4) HBO (7) hipercorectitudine (5) inconsecvențe DOOM2 (7) î din i (6) jurnaliști (101) Libertatea (9) lipsă de logică (12) Liviu Pop (3) mama ei de topică! (4) marketing (11) Ministerul Educației (6) monumente (3) muta cum liquida (9) noștrii (6) nume de persoane (7) ortografie (21) oximoron (11) Parlament (3) pațachină (1) pleonasm (31) plural (10) politician (7) presă (5) prim-ministru (7) programă (3) prostul nu e prost destul... (3) publicitate (12) Radu Paraschivescu (2) Realitatea TV (16) reforma ortografică (9) reporter (2) rimel (1) România Liberă (16) s-a răsturnat căruța cu proști (5) SRI (2) statistici (10) Stelian Tănase (2) texte juridice (3) top căutări (25) traducere (18) traduceri proaste (26) virgula (9) vroiam (1)