Istoria ortografiei - reforma ratată din 1926

Una din marotele apărătorilor ortografiei cu î din a este pretenția că cea cu î din i (în vigoare din 1953, rafinată în 1965 și invalidată în 1993) ar fi opera comuniștilor și că ar fi fost impusă de aceștia, însă realitatea este un pic diferită! Reforma ortografică propusă de Sextil Pușcariu Academiei încă din 1926, care conținea la punctul al cincilea generalizarea scrierii cu î, demonstrează absurditatea acestei pretenții. Nu numai că a fost propusă, dar în ședința din 8 iunie 1926 propunerea aceasta s-a votat cu 19 voturi pentru, 5 contra și o abținere!

Cele 7 propuneri au fost:

1. Suprimarea accentului grav; 
2. Suprimarea parțială a u-ului final;
3. Scrierea cu ș în loc de ci în obișnui, veșnic, pașnic;
4. Scrierea cu s în loc de ss în rasă, masă, casă;
5. Generalizarea scrierii cu î (inclusiv în romîn și familia sa de cuvinte);
6. Formarea genitivului articulat la feminine prin adăugarea unui i la forma de plural (cu excepția femininelor terminate în -ie);
7. Generalizarea scrierii cu z în loc de s intervocalic (pronunțat tot z);

Cu excepția punctului 7, toate propunerile au fost acceptate pe 8 iunie, însă a doua zi s-a revenit asupra deciziei (vezi Analele Academiei Române, tomul XLVI, paginile 152-155)!

Poate părea curios faptul că Mihail Sadoveanu a declarat că „reforma scrierii pretutindeni a lui î din i se impune s-o facem înainte de a fi forțați s-o acceptăm din afară”, dar prin „din afară” trebuie înțeles doar „din afara Academiei”: la ora aceea o mulțime de personalități scriau cu î practic împotriva normelor Academiei, și, în plus, tocmai apăruse primul volum din monumentalul Dicționar enciclopedic ilustrat al lui Aurel Candrea care folosea deja scrierea cu î!

În ședința din 9 iunie, în ciuda votului din ziua precedentă, s-a propus și acceptat ca deciziile din ziua precedentă să nu mai fie luate în considerare, iar procesul reformării ortografiei să se reia în viitor...

Este imposibil să nu remarcăm că la începutul ședinței din 8 iunie 1926 era clamată urgența nevoii unei ortografii clare și precise, iar la finalul ședinței de a doua zi se găseau motive pentru a se tergiversa reforma!

Abia în 1932 s-a reușit finalizarea reformei, dar într-o formă destul de diferită de propunerile inițiale ale lui Sextil Pușcariu - vezi și aici. Este o tristă ironie a sorții faptul că în 1993 regulile pentru scrierea cu î din a în interiorul cuvintelor au fost numite „regulile Sextil Pușcariu”, deși acesta era adeptul scrierii cu î din i!