sâmbătă, 23 septembrie 2017

Orfană... cu părinți

Ziarul Adevărul din Constanța, prin acest articol, revoluționează semantica!


Am încercat să caut în articol amănunte care să sugereze că doar titlul ar fi greșit: că poate avea un singur părinte, că a rămas orfană mai de curînd sau chiar că e un oximoron ironic bine plasat... Nimic! Pur și simplu, nici o informație! Singurul detaliu care te poate duce cu gîndul la orfani este existența în text a unui Centru de plasament al minorilor. Nu, acolo nu-s numai orfani (chiar autoarea ne povestește cum fata a fost luată de la părinți)!

A, cineva ar putea crede că chichirezul e la definiția cuvîntului orfan. Nici aici nu e nimic ambiguu:
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus.

luni, 18 septembrie 2017

Mania diminutivelor...

Diminutive au penetrat și piața hipermarketurilor! Mă mir, totuși, că nu scrie „Căsuță pentru coșulețe”...

Oare chiar este necesar să ne batem joc de limba română în felul acesta?

duminică, 17 septembrie 2017

Limba română pentru străini

Mozaic, templul din Delphi – „Cunoaște-te pe sine însuți” 
„Cunoaște-te pe sine însuți” este un îndemn promovat încă din Grecia antică și este un sfat pe care ar trebui să îl urmeze cît mai mulți oameni!
Fiind preocupat de evaluarea obiectivă a cunoștințelor în orice domeniu, în special limba română, m-am bucurat nespus cînd am descoperit că onor Guvernul României a creat o unealtă gratuită pentru învățarea limbii și pentru evaluarea nivelului de cunoștințe. Primul gînd a fost că limba română a trecut în sfîrșit în rîndul limbilor moderne (de mult există unelte similare pentru limbile de circulație: engleză, franceză, spaniolă, germană șamd), însă realitatea a fost un pic dezamăgitoare!

Cel mai ciudat mi se pare faptul că se pornește de la premisa că și cursurile și examenele ar fi pentru români, altfel nu înțeleg de ce explicațiile de la începutul fiecărui test sînt în limba română. Mult mai adecvat mi s-ar fi părut să existe și încă 3-4 limbi de circulație mondială care să îi ajute pe cei care își doresc să învețe limba română (în special la nivelurile A1 și A2).

Dacă aveți încredere în cunoștințele dvs. de limbă română, dați testul de nivelul B1 aici pentru a vedea cum sînteți evaluat de Guvern! Dacă obțineți mai multe de 90 de puncte (un vorbitor mediu de limbă română ar trebui să obțină 100 de puncte la acest nivel), lăsați un comentariu!

sâmbătă, 16 septembrie 2017

*afganistanii

HBO inventează un nou demonim: *afganistanii! Probabil că variantele corecte – „afganii produc[...]” sau „Afganistanul produce[...]” – au părut prea „cuminți”, altfel nu îmi explic! Sigur, ar mai fi ipoteza că traducerea s-a făcut cu ajutorul reverso.net (un fel de Google Translate mult mai prost), că e singurul loc unde văd aberația pe net, însă știu sigur că HBO plătește bine colaboratorii!


De altfel toate țările al căror nume se termină în -stan („țară, loc de origine” în limba persană) doar Pakstanului mai conține -stan- în demonim:
  • Afganistan („țara afganilor”): afgani;
  • Kazahstan („țara kazahilor”): kazahi (a nu se confunda cu cazacii!);
  • Kîrgîzstan („țara kîrgîzilor”): kîrgîzi;
  • Pakistan: pakistanez (excepție - atenție paki este un apelativ peiorativ; Pakistan ar însemna „țara celor puri”; pāk = „pur” în persană);
  • Tadjikistan („țara tadjicilor”): tadjici;
  • Turkmenistan („țara turkmenilor”): turkmeni;
  • Uzbekistan („țara uzbecilor”): uzbeci;

marți, 12 septembrie 2017

Muzeul regulilor inventate - episodul I

Mi se pare fascinant că, în ciuda faptului că regulile nu sînt tocmai respectate în România, românilor le plac regulile. Sigur, nu să le respecte, ci să le impună altora! De parcă gramatica limbii române nu ar fi destul de neregulată, există persoane care propovăduiesc reguli învățate după ureche, nu după „carte”. Cele mai multe reguli sînt benigne, fiind particularizări ale unor reguli mai generale, dar rămîn multe pernicioase pentru că fie consideră ca fiind greșeli construcții perfect valide, fie sînt pur și simplu greșeli.

Mit: este incorect să spui doi de i, căci după numerale de la 1 la 19 nu se pune de (abia de la 20 în sus s-ar pune de).

Categoria: consideră ca fiind greșeală o construcție corectă.

Explicație: regula inventată este un sofism tipic, generalizînd o regulă fără a ține cont de context. După cum se vede și în Gramatica limbii române, „excepția” este tratată, regula inventată fiind invalidată direct în text.

Sursa: Gramatica limbii române (Editura Academiei, vol. I, pag. 297-298)





vineri, 8 septembrie 2017

Ziar de calitate care face diferența...

Cum o fi, oare, să te umfli în pene că ești ziar de calitate, dar să permiți greșeli de școală primară (vezi aici sau în arhivă articolul)?
A greși este omenește, dar d-aia există corectură. Sau poate că nu există, că ziarul „quality” de azi face economii. Chiar nu mai contează dacă autorul știe sau nu să scrie corect, în joc este reputația ziarului!

Iar limba de lemn este atît de solidară cu jurnalismul sportiv încît expresia „a face diferența” (diferența dintre ce și ce?), simbol al șabloanelor pare neobservată! Nu știu cum sînt alții, dar cînd aud această expresie mă gîndesc invariabil la bancul vechi:
– Care este diferența dintre un crocodil?
– ?!
– Păi e mai mult verde decît lung!
– ??!
– Simplu: verde este și în lungime și în lățime, pe cînd lung este doar în lungime! 
cu varianta:
– Care este diferența dintre un crocodil?
– ?!
– Păi e mai mult lung decît verde!
– ??!
– Simplu: lung este și pe față și pe spate, pe cînd verde este doar pe spate! 
Despre „a face diferența” a scris și Rodica Zafiu, vezi acest articol.

vineri, 1 septembrie 2017

frustrat

„frustrat” în Google Trends
În ultimul timp, în zona gri a limitei neclare dintre limba de zi cu zi și limbajul suburban, s-a insinuat o „apreciere” pe care unii vorbitori o folosesc ca pe un fel de insultă frustrat! Cu atît mai curioasă este apariția acestui sens, cu cît celelalte cuvinte din familie frustrare sau frustrant sînt folosite cu sensuri în concordanță cu cel al verbului!

Termenul este relativ nou, apărut în perioada tulbure a tranziției, cînd jargonul psihanalizei a început să apară prin filmele difuzate la TV. Fiind termen nou adoptat de limbă, care nu are nici un fel de legătură cu lexicul cunoscut, nu e de mirare că a fost prost interpretat. Astfel, dintr-o explicație care nu are o conotație negativă:
FRUSTRÁ, frustrez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun; a păgubi; p. ext. a înșela. – Din fr. frustrer, lat. frustrari.
a ajuns (în zona de care vorbeam mai sus) să fie folosit drept cu sensurile +invidios sau +complexat +cîrcotaș (căci întotdeauna este folosit împotriva cuiva care își manifestă o opinie, de obicei negativă, cel puțin în opinia celui care folosește apelativul). Sigur, conotația negativă e doar în mintea vorbitorului; mai curînd este cel care suferă este chiar el, transmițînd ideea că ar vrea să insulte, însă nu are suficiente cunoștințe de limbă română ca să o facă!

De remarcat că termenul frustrat nu este explicat în DEX sau alte dicționare moderne, deși are o prezență consistentă pe Internet (peste un milion de pagini care îl conțin ca adjectiv, nu ca formă verbală)! În orice caz, frustrat nu poate însemna astăzi decît „lipsit de un drept, păgubit”, dar folosirea formei greșite mult timp poate impune greșeala ca normă.
În ultimul an frustrat a fost căutat de 60.000 de ori, iar frustra, frustrare încă pe atît.