sâmbătă, 22 aprilie 2017

Citirea textelor mai vechi!

Citirea unui text nu este întotdeauna cel mai ușor lucru, în special cînd textul nu este contemporan. Oamenii au un „prost” obicei, să uite perioada în care este scris un text și astfel să aducă la zi sensul cuvintelor citite, dîndu-le înțelesul lor actual, deseori creînd un anacronism aparent greu de rezolvat de cititor în momentul în care descifrează înțelesurile cărții.

Prima confuzie de acest gen am trăit-o fiind copil, citind Cireșarii (bine, am avut mai multe confuzii citind această minunată carte) în care se vorbea despre TFF și dușmani de clasă. Chiar dacă am citit cartea în perioada comunistă, respectivele lucruri erau deja uitate! Dacă acum 30 de ani cartea stîrnea confuzii, îmi dau seama cum ar putea înțelege copiii învățați cu telefoane mobile folosirea unui aparat greu prin care comunici folosind alafabetul Morse...

Totuși, acesta este cazul simplu, în care lucrurile evocate nu mai există, așadar numai imaginația personală poate deforma lectura. Lucrurile stau mai prost cînd cuvîntul a fost refolosit în limbă, actualizîndu-și sensul. Ca să dau cîteva exemple:

mămăliga și mălaiul - toată lumea știe ce e mămăliga, însă puțină lume știe că de fapt mămăliga se făcea inițial din mei, așa că dacă întîlniți texte în care se vorbește că Ștefan cel Mare mînca mămăligă nu vă gîndiți la mălaiul din porumb, ci la cel de mei. De altfel și în ziua de azi în unele regiuni mălai este folosit exclusiv pentru făina de mei.

camionul - cuvîntul există ca atare în franceză din secolul al XVI-lea, iar la noi a fost împrumutat în secolul al XIX-lea, însă cu sens un pic diferit de cel cunoscut și folosit astăzi! Era vorba de o platformă de transport trasă de cai. De aceea multă vreme s-a folosit autocamion în paralel, pentru a clarifica faptul că platforma este motorizată.
Cînd citești, de exemplu, episodul decesului lui Pierre Curie, afli că a murit lovit de camion după ce calul i-a strivit craniul. Chestie care, trebuie să recunoaștem, sună ciudat dacă nu știi ce desemna camionul în secolul trecut!

calculatorul - în ziua de azi toată lumea are un calculator acasă, însă pînă recent prin calculator se înțelegea un dispozitiv de făcut calcule matematice (aproape dispărut și el) sau, un pic mai demult, o persoană angajată să facă calcule matematice.

Trebuie să spun că de mare „ajutor” aici sînt dicționarele limbii române care nu sînt în stare să țină pasul cu limba. Astfel DEX-ul a ajuns la performanța de a introduce cuvinte noi cuvinte care aproape au dispărut din uz! Dispozitivul numit pager a fost utilizat începînd din anii '50 (în România a apărut după 1989) și a ieșit din uz începînd cu „revoluția” telefoanelor mobile de la sfîrșitul secolului trecut

miercuri, 5 aprilie 2017

Căutări pe dexonline, faza pe orașe... martie 2017

Vă interesează cumva ce cuvinte se caută în anumite orașe? Pe noi ne-a interesat! Din acest motiv am făcut o comparație între primele orașe din topul căutărilor.

Excluzînd Bucureștiul, care reprezintă mai bine de o treime din totalul căutărilor de pe dexonline, avem perechile Chișinău și Cluj, cu circa 400.000 de sesiuni de căutare (900.000 de căutări) lunar, Timișoara și Iași cu circa 250.000 sesiuni (mai bine de 550.000 de căutări fiecare) și respectiv Constanța și Brașov cu circa 125.000 de sesiuni (260.000 căutări).

Păreri?

ChișinăuClujTimișoaraIașiConstanțaBrașov
istoric extatic vreun felonie rigid ipohondrie
diapazon pretutindeni de asemenea fobie câmp semantic pretutindeni
revizor ludic empatie ludic divina felonie
șiră asertiv majoritate dor complezență goangă
saivan empatie sinecură pretutindeni echivoc curvă
zăplaz felonie ipocrit inefabil empatie mapamond
tipsie exhaustiv obedient intrinsec evlavios empatie
taifas impetuos cinic asertiv stern empiric
cotrobăi misogin ipohondrie paragraf banchet autohton
târg pragmatic patetic vis ontologie cognitiv
de asemenea paradigmă pretutindeni anxietate succes frustrat
năduf ipocrit anxietate ataxie versatil paradigmă
crea obiectiv frustrat chema ambiguu sinecură
cuhnie ontologie pragmatic dispnee avecerne tautologie
toiag alegorie redundant efemer felonie virtute

duminică, 26 martie 2017

un puiet de presă...

Nu știu cine a lansat sintagma „un puiet de stejar”, dar a reușit să demonstreze cam pe unde este nivelul presei românești (în materie de limbă română și nu numai)...

Este incredibil că nimeni nu a sesizat sau nu a fost deranjat de faptul că puiet este un cuvînt cu sens colectiv și nu poate fi folosit cu articol nehotărît:
PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et.
sursa: DEX '09

Faptul că -et este un sufix care formează substantive colective: puiet, tineret, brădet șamd se învață în gimnaziu, dar probabil că unii uită mai repede.

miercuri, 22 martie 2017

bikini...

Nu cred că cineva se așteaptă la prea multe de la un tabloid precum Click! însă ne-am gîndi că măcar în domeniul lor să știe despre ce vorbesc.

Bikinii, pentru toată lumea, reprezintă un costum de baie cu două piese, deci acoperă sînii:
BIKÍNI, bikini, s. m. Costum feminin de baie, format dintr-un slip și dintr-un sutien de dimensiuni reduse. – Din engl. Bikini, fr. bikini.
Nu toată lumea știe că denumirea vine de la arhipelagul Bikini, astfel că în perioada emancipării femeii din anii '70-'80 au apărut costumele de baie topless sub numele de monokini, crezîndu-se greșit că bi- ar fi un prefix legat de existența a două piese.

Poate că acum bikinii se identifică cu ceea ce numim „costum de baie”, însă la vremea lui au reprezentat o revoluție în morală. Deși din mozaicurile romane știm că un costum de baie similar cu bikinii era folosit acum 2000 de ani, în 1910 o femeie care purta un costum de baie care permitea vederea genunchilor a fost amendată în Australia (da, Australia, cea mai emancipată țară a vremurilor - prima care a permis în 1903 femeilor să voteze și să fie votate)!
Costum de baie acum 100 de ani.

miercuri, 8 martie 2017

Topul căutărilor din februarie - un top corupt

Avînd în vedere că topul s-a schimbat total față de ce eram obișnuiți în lunile trecute, putem să numim topul din februarie Topul corupt (și la propriu, și la figurat). Să aruncăm o privire pe acest top (primele 10 cuvinte):
  1. abroga (92.000 de căutări)
  2. abrogat (34.000 de căutări)
  3. proroga (27.000 de căutări)
  4. abrogare (25.000 de căutări)
  5. amnistie (24.000 de căutări)
  6. binom (23.000 de căutări)
  7. ayatollah (22.000 de căutări)
  8. lichea (21.000 de căutări)
  9. pancartă (16.000 de căutări)
  10. grația (14.000 de căutări)
Practic, o căutare din o sută a vizat abrogarea (în februarie am avut circa 15 milioane de căutări)! Iar celelalte cuvinte sînt și ele legate de ordonanțele date de guvern!

marți, 7 martie 2017

Ce grațiem? Pedeapsa sau condamnatul?

Tudorel Toader, mare jurist mare, fost membru al CCR ne explică sfătos că: „dacă vorbim riguros, nu se grațiază corupții, ci pedepsele pentru faptele de corupție”...

DEX-ul, mai puțin riguros pare-se, ne spune altceva, că de fapt numai condamnații se grațiază
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.
sursa: DEX '09 (2009)
Oare cît de riguros o fi ministrul, dacă atunci cînd vrea musai să fie riguros dă cu bîta-n baltă?





duminică, 5 martie 2017

Biserica Enei...

Trebuie să mărturisesc că niciodată nu mi-a trecut prin cap că pronunțarea numelui bisericii Enei ar putea fi ratată de cineva!

Totuși, la Digi 24 s-a reușit performanța de a reda două pronunțări greșite într-un interval de numai cîteva secunde:

  • prima oară accentuarea este greșită: se spune Enéi (accentul pe ultima silabă);
  • a doua oară pronunță Iénii (e-ul este accentuat corect, dar e-ul final este închis la i, iar primul e este înmuiat ca în rusește)
Iată ce spune Adrian Majuru în recenzia pe care o face unei cărți care ar trebui să vorbească despre Bucureștiul vechi:
La pagina 39 aflăm: „strada unde s-a aflat biserica Ienii, (este) numită așa pentru că a fost ctitorită de o femeie, Iana, soția unui oarecare negustor Mihai. În secolul al XVIII-lea este atestată aici mahalaua Bisericii Ianii”. Numele corect este de Biserica Enei, ctitorită de fapt în a doua parte a secolului al XVII-lea, de Ene Bărcăneasca. Așadar nu era nevasta «unui oarecare negustor» ci era nevastă de boier, Bărcăneștii avînd întinse moșii în județul Prahova, fiind atestați din vremea lui Mihai Viteazul.  Mahalaua Biserica Enei s-a aflat între Podul lui Ceamur, unde se învecina cu mahalaua Colței și se extindea «peste locurile lui Simion Romanov (azi Palatul Universității), peste terenul școlii de Arhitectură, apoi triunghiul locurilor lui Mazar Pașa și ale Corneștilor (locul blocului Carlton); adică între strada Regalâ, Bulevardul Ion I.C.Bratianu și Biserica Enei.»
(George Costescu, Bucureștii vechiului regat, Ed. Universul, București, 1944, p. 19)

marți, 28 februarie 2017

*Curiculă?

Nu, în nici un caz! Chiar dacă directoarea o folosește, forma curiculă este o adaptare incultă!


Trebuie să adaug aici și faptul că articolul are o transcriere lamentabilă. În afară de faptul că „citatele” nu sînt exacte (noroc cu sonorul), mai bagă și greșeli în gura intervievaților. Astfel, dacă doar citim articolul, Nicolae Manolescu ar părea să nu știe diferența dintre or și ori, greșeală elementară, dar de fapt, dacă ascultăm spusele criticului (care folosește corect or), realizăm că angajatul Digi nu cunoaște această diferență și scrie greșit ori...




luni, 20 februarie 2017

Limba română chinuită...

Greu de găsit o traducere mai chinuită! Deși cuvintele sînt cunoscute, nu poți scăpa de impresia că citești o limbă străină!




sâmbătă, 18 februarie 2017

Agramatisme politice...

A te cunoaște cu cineva de mai multe ori se potrivește, oare, cu altceva decît cu sensul biblic al verbului?

Bonus: pleonasm clasic: „revenim din nou”!

luni, 13 februarie 2017

mastodont...

La prima vedere ar părea un cuvînt fără multe probleme de interpretare:
MASTODÓNT, mastodonți, s. m. Mamifer pahiderm fosil uriaș, asemănător cu elefantul. – Din fr. mastodonte.
sursa: DEX '09 (2009)
Șoferul unui mastodont
Se mai folosește la figurat (cu sens peiorativ) pentru a indica un om gras, care se mișcă greu sau, conform Dicționarului de argou, „instituție anacronică, de mari dimensiuni”. Îl auzim mai des, de fapt, cu referire la clădirile sau fabricile comuniste: mastodont/mamut (industrial). În orice caz, la folosirea la figurat este indubitabilă asocierea cu noțiunile de uriaș și neobișnuit.

Folosirea formei figurate m-a surprins la ProTV căci aflăm că mastodontul poate avea... șofer! Din context reiese că este vorba de un TIR, însă pare un pic forțată asocierea, avînd în vedere că nu este nimic neobișnuit ca TIR-ul să fie masiv (nici măcar nu era un transport cu gabarit depășit):
Știrile ProTV...
Situația poate deveni hilară în momentul în care o balenă (alt apelativ pentru lucruri/persoane uriașe) este numită mastodont:
O femeie, la un pas de a fi hrană pentru o balenă: Vezi cum era să fie înghițită de mastodont.
Antena 3, 2011

Cercetînd folosirea termenului în știri, se poate observa că folosirea termenului mastodont pentru TIR-uri este o modă destul de nouă (nu am găsit știri foarte vechi)...


miercuri, 8 februarie 2017

marți, 31 ianuarie 2017

ore ruinate...

Există un nou tip de „jurnalism” care se reduce la traducerea articolelor găsite aiurea pe internet. Încă nu ar fi o problemă dacă ar fi traduse bine...

În limba română există cuvîntul ruinat, însă acesta are un cu totul alt sens:
RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. Căzut în ruină; dărăpănat. 2. Fig. Care și-a pierdut averea; sărăcit, scăpătat. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.
sursa: DEX '09 (2009)
Sigur, cu timpul sensul acesta poate fi validat de uz, însă în acest moment folosirea lui ilustrează perfect termenul romgleză!

vineri, 27 ianuarie 2017

Veșnica problemă a educației...

Din nou despre „informații clasificate”

Articol din România Liberă care folosește sintagma
În ciuda faptului că în limba română clasificat înseamnă „ierarhizat” sau „structurat, sistematizat”, sintagma informații clasificate s-a impus fără probleme în „romgleză”, cauza cea mai probabilă fiind excesul de filme americane cu agenți secreți.

Putem oare să blamăm jurnaliștii că folosesc barbarismul cînd onor Parlamentul a nășit inclusiv o lege a informațiilor clasificate? Mai trist este faptul că această lege încalcă normele de tehnică legislativă (legea 24/2000) care specifică foarte clar în normele de redactare:
Articolul 36
(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie.
(2) Este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni și expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în limba română.
(3) Termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.
(4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.
Sigur, legea de care vorbim definește termenul informație clasificată (măcar atît!), dar verbul a clasifica, folosit de cel puțin 10 ori în lege, nu este definit, deci trebuie să îl folosim doar cu sensurile din dicționare.

Trebuie adăugat și faptul că deși au trecut 15 ani de la apariția legii, DEX-ul încă nu a adoptat acest sens (în ciuda faptului că textele legislative sînt digitizate și probabil disponibile Academiei).

vineri, 20 ianuarie 2017

Ambuscade sau busculade?

La TVR2 știrile devin din ce în ce mai tabloidale. Probabil o contribuție majoră o are prezentatoarea care ani buni s-a ocupat cu bombasticele știri din sport la un alt canal.

Aflăm astfel (vezi arhiva la 11:51) cum se iau măsuri pentru evitarea... ambuscadelor:
Accesul călătorilor în stații ar putea fi restricționat atunci cînd în subteran este aglomerație prea mare. Pentru a evita ambuscadele vor interveni jandarmi, polițiști și angajați ai companiei.
De ce să vorbim despre busculade dacă putem băga un cuvînt mai lung, ambuscadă? Nu-i tot aia? :) Nu mai comentăm nimic în afară de a posta definiția ambuscadei:
AMBUSCÁDĂ, ambuscade, s. f. 1. Acțiune de luptă în care inamicul este atacat prin surprindere. 2. Loc amenajat și ocupat de o subunitate militară, în scopul executării unui atac prin surprindere asupra dușmanului. – Din fr. embuscade.
Interesant e că știrea a fost dată și de alți prezentatori (inclusiv la TVR1), însă fiecare a avut o altă versiune...


joi, 19 ianuarie 2017

Amnistie și grațiere

Diferența dintre amnistie și grațiere poate părea nesemnificativă (căci de multe ori au același rezultat), însă în realitate lucrurile stau cu totul altfel!

Grațierea este o măsură de micșorare a pedepsei unui singur condamnat, de obicei luată de conducătorul suprem: monarh, președinte, guvernator șamd prin semnarea unui decret de grațiere. Cînd grațierea nu este oferită de persoana care poate semna decrete, este necesară trecerea unei legi prin Parlament (și în consecință se aplică unei clase de condamnați). Condamnarea rămîne în cazier (iar eventualele efecte ale pedepsei continuă să se aplice). Etimologic, provine (prin intermediar francez sau italienesc) din latinescul gratia, „bunăvoință”. Din aceeași familie avem cuvintele gratificație, gratis, grație.

Amnistia, în schimb, reprezintă „uitarea” faptelor (tehnic vorbind se numește înlăturarea răspunderii penale). Este emisă de puterea legiuitoare (de obicei Parlamentul emite o lege care amnistiază o serie de fapte) și drept consecință se aplică unui colectiv, nu unei singure persoane și, în plus, fapta va dispărea din cazierul judiciar. Provine din limba greacă veche (prin intermediar latin și francez): ἀμνηστία (din ἀμνηστος, „a uita”) și e din aceeași familie cu amnezie

Spre deosebire de pronunția greșită a ministrului Justiției (vezi videoclipul), accentul se pune pe ultimul i: am-ni-sti-e, vezi DOOM2. Deși nu mi se pare că greșirea accentului ar fi o catastrofă (în special la persoanele care nu au legătură cu domeniul), totuși pare caraghios să vezi un om care provine din sistemul judiciar folosind o variantă greșită...

vineri, 13 ianuarie 2017

înșeală, așează...

Am citit zilele acestea un articol pe site-ul Europei Libere în care apare, chiar în titlu, forma greșită *înșea (corect înșală):

Am mai vorbit despre asta acum ceva timp, însă cred că expunerea regulii (simplă, de altfel) ar ajuta: după ș și j avem -a și nu -ea, cu excepția cazului în care -ea-ul apare din terminație:
  • acroșează < acroșa + -ează;
  • greșeală < greși + -eală;
  • strămoșească < strămoș + -ească;
Numărul de terminații este limitat: avem numai terminațiile verbelor (la imperfect și prezentul conjugării I) și cîteva sufixe ale substantivelor și adjectivelor: -ească, -ean/-eană, -ea, -eală, -eancă.

Din același motiv nu se scrie *așea (așa cum găsim într-o știre recent publicată pe Digi) ci așază!


Nota bene: se pare că regula este destul de importantă din punctul de vedere al DOOM2-ului, deoarece i s-a alocat o secțiune separată!


Caligrafia la 1818


Sursa: Orthografia sau dreapta scrisoare, pentru îndreptarea scriitorilor limbii românești, Constantin Diaconovici Loga, Buda, 1818