joi, 13 august 2015

calmar sau calamar

    De ce se spunea calmar în limba română? Pentru că a fost preluat din limba franceză (fiind o limbă simandicoasă, iar calmarii nu erau mîncați de plebe). De ce se spune calmar în franceză și nu calamar (în latină e calamaris, în greacă așijderea)? Pentru că tutele și cocalarii francezi din evul mediu au stîlcit cuvîntul... :)
    Întrebarea care se pune aici e de fapt alta: avînd în vedere că în limba română exista cuvîntul calmar, de ce naiba oamenii au început să spună calamar? Foarte simplu: tutele contemporane care au început să aibă acces la mîncăruri exotice habar n-aveau de existența acestui cuvînt la noi și l-au readaptat (și doar întîmplător au readus în discuție o formă mai aproape de cuvîntul din limbile de origine: latină/greacă): aici au ajutat vacanțele din Grecia (καλαμάρι), Italia (calamaro), Turcia (kalamar) șamd.
    Ce trebuie să facem în acest moment: să păstrăm cuvîntul vechi sau să acceptăm varianta nouă (care în 99% din cazuri e frangleză, ca job)? Principiul e simplu: oameni culți trebuie să respingă inovația cît timp nu se generalizează. Din păcate IL nu e de aceeași părere și aplică criterii discreționare de acceptanță cînd redactează dicționarele: deși DOOM2 acceptă ambele variante, DEX 2009 se poziționează de partea lui calamar (în ciuda faptului că nu se deranjează să modifice etimologia din franceză unde e clar calmar)! Pînă la urmă, greșeala nu face decît să alinieze conceptul la standardele internaționale (mai puțin Franța), așa că o putem accepta!

PS Zice diacritica că și în franceză tendința e să se zică calamar în loc de calmar și dă drept exemplu un site de rețete, unde avem cam de 7 ori mai multe rețete cu calamar decît cu calmar.

Niciun comentariu: