duminică, 14 aprilie 2013

Prim-ministrul sau primul-ministru?

Ce scrie în DOOM2

Cu sau fără cratimă?
    Ajungînd întîmplător pe pagina Guvernului României, am descoperit faptul că editorul paginii nu prea cunoaște prevederile ultimului Dicționar Ortografic (cel din 2005). Asta încă nu ar fi foarte grav (deși fiind pe o pagină a oficialităților române...). Mai grav este că funcția respectivă este scrisă cu o nehotărîre ortografică demnă de invidiat: cu și fără cratimă, cu și fără capitală: fie primul-ministru, fie Primul Ministru. Omul probabil vrea să fie sigur că scrie măcar o dată cum trebuie (dar nu i-a reușit!).

Încă și mai trist este faptul că, încă de la lansare (vezi imaginea din stînga jos), site-ul Guvernului României a suferit de aceeași bîlbîială ortografică de nedescris, reușind să scrie forma articulată în cel puțin patru moduri distincte (da, probabil din întîmplare, găsim și cîteva forme conforme cu regulile valabile în acea vreme, cînd erau corecte și prim-ministrul și primul-ministru). Și aici recunosc că nu am căutat decît pe o singură pagină, deci este posibil ca numărul de forme să crească!

Lipsa de profesionism în ortografierea cuvintelor este completată de modul discreționar în care apar diacriticele  pe site. Nu cunosc organigrama guvernului, dar sînt convins că există un post (sau poate chiar un departament) care se ocupă de imagine și de relația cu publicul. Oare chiar nu se poate angaja un profesionist acolo?


Pagina guvernului în 2013
Pagina guvernului în 2002

4 comentarii:

huzur & urmuz spunea...

Există un departament de relații publice. Acolo există niște angajați profesioniști. Doar că "profesionist în relații publice" nu-i tot aia cu "om capabil să scrie corect gramatical".
Adică, buna cunoaștere a limbii române nu e în fișa postului în nicio slujbă de comunicare, în România.
Sănătate și virtute!

Ana Maria Thakur spunea...

"sînt convins" sau sunt convins ???

bubulinu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
vargabp spunea...

sper că "huzur & urmuz" era sarcastic/ă