sâmbătă, 28 ianuarie 2012

servus și ciao

    Servus este o formulă de salut provenită din latinescul servus – „sclav, slujitor”, care era folosită în formă eliptică ca un salut formal gen „(sînt) sluga dvs.” sau „în serviciul dvs.” (probabil semănau cu saluturile militărești autohtone „ordonați!” sau „la ordinele dvs.!”). Cu timpul, salutul a devenit informal; mai mult, a început să fie folosit și la despărțire, nu numai la întîlnire.
    Este interesant că este înrudit din punct de vedere al înțelesului și al evoluției cu italienescul ciao (varianta piemonteză fiind ciau, iar cea genoveză sciao)! Salutul acesta provine din expresia venețiană scià(v)o vostro care ad litteram însemna „sclavul dvs.”, dar folosită ca salut cu sensul de „sîntem prieteni buni, spune-mi dacă te pot ajuta cumva” (evident, venețianul scià(v)o provine din latinescul medieval sclavus – „sclav”). Ca și servus, ciao este folosit și ca salut de întîlnire și ca salut de despărțire.
    Închei cu două mici observații oarecum legate de subiect. Prima: latinescul servus a dat prin derivare pe servitium – „sclavie”, care, prin filieră franceză (service), a dat în limba română cuvîntul serviciu! A doua: latinescul salutare – „a saluta” a ajuns în limba română (moștenit direct) a săruta, iar prin împrumut (probabil influență italiană) pe a saluta.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte interesant!

O mica observatie - salutus e substantiv, nu putea da in romana un verb; etimonul latinesc este salutare (verb).

Anonim spunea...

Ce bina ca eu zic "ceau" nu "ciao"

Radu B. spunea...

@Anonim: mersi pentru observație (graba strică treaba), am corectat eroarea!

Anonim spunea...

salut. as fi curios care ar fi femininul lui "servus". caci multe fete il folosesc la masculin si nu e corect, nu? :)

Radu B. spunea...

În latină avem „serva, -ae”, dar trebuie tu să le convingi să spună asta :P

Anonim spunea...

multumesc! :))