dublajul filmelor

    Stupid, dar adevărat, cineva vrea să impună prin lege folosirea dublajului în locul subtitrării (neasigurarea lui ar duce la sancțiuni între 5 și 10 mii de lei, conform legii 504/2002). Am stat un pic și m-am gîndit care să fie motivația din spatele acestei legi (că prima oară orice om cu capul pe umeri se gîndește la acestă lege ca efect al lobby-ului), dar mi-am zis să îi ofer credit autorului acestei propunerei de lege și am studiat expunerea de motive.

    Dacă cineva trage speranță că omul a făcut asta pentru identitatea românească, atunci trebuie să citească expunerea aceasta ca să-i treacă! M-aș fi așteptat ca expunerea să conțină studii despre problema în cauză, analize de impact și evaluări ale efectelor benefice ale schimbării, însă... Nu am obiceiul să fac analize de text, însă aș zice că o compunere a unui premiant de clasa a IV-a este mai bine construită...

    Astfel, primul paragraf, cel care trebuie să ofere motivul (că e doar expunere de motive, nu?) care să își lase amprenta asupra cititorului spune: „Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare folosirea dublării filmelor străine” Lăsînd la o parte limba de lemn și construcția demnă de un premiant din clasa a III-a, uite ca nema motivația... În continuare o dă cu protejarea identității, chestiune reluată ceva mai încolo, motiv pentru care amîn  pe moment taxarea stupidității acesteia.

    Oricum, mă bucur enorm că autorul s-a rezumat la filme, deoarece exista posibilitatea ca (legile putînd fi aprobate și tacit dacă nimănui nu îi pasă de ele) emisiunea în limba maghiară să necesite dublaj în limba română...

    Trebuie să fac aici o mică remarcă lingvistică: folosirea termenului dublare este incorect și inadecvat, neexistînd verbul a dubla cu accepțiunea similară lui dublaj. Sigur, se poate spune că dacă avem dublaj trebuie să existe și un sens corespunzător în verbul a dubla, că doar sînt atîtea cuvinte care vin în pereche: verb, substantiv terminat în -aj. Totuși, există contraargumente solide:

1. Există o mulțime de substantive terminate în -aj pentru care nu există verb corespunzător: siaj, gramaj, procentaj;
2. Verbul a dubla are deja un sens asociat filmelor – „înlocuirea titularului unui rol” – motiv pentru care supraîncărcarea cuvîntului cu un sens în același domeniu ar fi pernicioasă;
3. Nici un dicționar nu înregistrează acest sens pentru a dubla;

    Paragraful următor e delicios: „Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi™, care ulterior vor fi asimilate de populație. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj și ajung să fie considerate ca termini (sic!) obișnuiți. Din această cauză, limba română se deteriorează, acest aspect conducând la afectarea identității naționale.”

    În primul rînd să remarcăm că și am dovedit mai sus (dublare vs. dublaj) că și propunerea legilor, deci conform logicii contorsionate a cantautorului (ha! ce joc de cuvinte involuntar mi-a ieșit: cantautor de legi!) trebuie să evităm acest lucru.
  
    De asemena, trebuie musai să facem presupuneri despre haosul din mintea autorului:

1. Cuvintele noi™ sînt rele, mai ales dacă sînt asimilat de populație. Mama lor de neologisme! Niciodată nu am știut ce înseamnă!
2. Subtitrarea e nocivă!  Adevărul e că nu pot citi atît de repede să fiu sigur că acolo apar cuvinte noi, dar, tocmai de aceea, trebuie să avem dublaj!
3. După ce limba asimilează un cuvînt, se poate întîmpla ceva și mai rău: să fie folosite din ce în ce mai des în limbaj! Și în loc să rămînă cuvinte noi™ se metamorfozează în termeni obișnuiți™ și pot apărea și în dicționare, ceea ce duce la deteriorarea limbii române!
4. Cuvintele noi™ dăunează grav identității naționale;
5. Concluzie: scrisul e rău, că poți învăța cuvinte noi™ care fac rău. Cică dacă folosești prea des cuvinte noi™ poți orbi!

    Din nou cartonaș galben (și după cum se știe, la două galbene primești roșu și ești eliminat): afectare are deja un sens modificat („artificialitate, prețiozitate”) și ca atare trebuie utilizat cu grijă ca infinitiv lung (sau ca substantiv provenit din acesta). În orice caz, se face aceeași eroare ca mai sus: trecerea de la o categorie la alta avînd convingerea păstrării tuturor sensurilor (dacă aveți vreun dubiu asupra acesteia încercați să vă amintiți cînd ați folosit ultima oară mîncare cu sensul provenit de la a mînca = „a avea furnicături în anumite zone ale trupului”).

    Sigur, există o mică probabilitate ca omul să dorească să se refere la barbarisme, însă din context nu se prea înțelege. Oricum CNA are deja printre atribuții monitorizarea potențialelor greșeli. Pe mine m-ar îngrijora mai mult greșelile ortografice și gramaticale întîlnite la TV (care, pînă una alta, se manifestă mai mult în zona vorbită decît în cea scrisă).

    Trecînd la paragraful următor descoperim angoasele prin care a trecut autorul: ‎"Avantajul dublării față de subtitrare constă în faptul că, prin dublare, expresiile din limba străină folosite în film sunt înlocuite cu traducerea expresiilor în limba română, contribuind astfel la protejarea identității limbii."

    Aici comentariile sînt de prisos... Singura explicație compatibilă cu statutul de om în toate mințile e că omul a folosit greșit DVD-ul și a ales subtitrarea în limba engleză (nu putem emite altă ipoteză despre situațiile în care subtitrarea nu ar conține expresii în limba română). Altfel ajungem să ne întrebăm la ce filme se uită parlamentarul nostru...

    În paragraful de final, găsim și o potențială motivație: „[...]De asemenea, mesajul este mai ușor de receptat de toate categoriile de persoane, inclusiv de copii și bătrîni care nu pot citi sau oameni cu dificultăți de vedere[...]”

    În încheiere, mărturisesc ca, deși sînt susținător al subtitrării, nu am dorit să intru într-o eventuală polemică subtitrare – dublaj, fiecare are avantaje și dezavantaje, însă acestea pot fi găsite pe internet. Totuși trebuie spus că schimbarea de la dublaj la subtitrare și invers implică cheltuieli enorme și în nici un caz nu este normal să fie impusă prin lege televiziunilor comerciale. De asemenea, trebuie menționat că în Europa civilizată se impune subtitrarea tuturor programelor (care nu sînt în direct), inclusiv a celor din limba țării respective, iar subtitrarea este transmisă prin teletext.