sâmbătă, 18 decembrie 2010

tibia (și peroneul)

    Unul dintre cuvintele intrate în vocabularul maselor sub o formă greșită este numele osului cunoscut sub denumirea populară de „fluierul piciorului” și anume tibia (care în latină chiar asta înseamnă: fluier, flaut). Tibia și nu tibie cum ziceam mai sus că este încetățenit. Sigur, ar fi complicat să găsim sursele propagării formei incorecte, însă similitudinea cu forma de feminin articulat este evidentă oricui (iar faptul că în general se folosește forma articulată tibia, mărește probabilitatea ca forma nearticulată să fie extrapolată regresiv la *tibie).
    Chiar zilele trecute am primit o reclamație din partea unui utilizator al dexonline.ro care chiar era convins că a găsit o lipsă în definițiile noastre. Oficial nu există nici o eroare, tibia fiind forma corectă: asta e forma originală, latinească, așa a fost preluat din franceză, însă din punctul de vedere al logicii (și coerenței) există o mică problemă. Spre deosebire de celelalte cuvinte la care există o diferență între forma oficială și cea folosită, aici există cîteva puncte de reper pentru a putea face o evaluare ceva mai valoroasă decît conservatorismul vehement „nu schimbăm nimic, că așa ziceau înaintașii noștri” sau heirupismul democratic „vox populi, vox Dei! toată lumea zice așa – așa e corect”. Anume faptul că cuvîntul este specializat, folosit în jargonul medical și, mai mult, face parte dintr-o clasă de cuvinte: oasele scheletului uman.

    Așadar, ar fi de așteptat să fie ușor de stabilit de ce (sau dacă) tibia este forma care trebuie să fie corectă și menținută. Din păcate, numele oaselor sînt un amestec de latină și română: avem și humerus (forma de cuvînt latinesc) și coastă (moștenit) dar și coccis (latinesc/franțuzesc coccyx dar românizat) sau claviculă (latinesc clavicula, franțuzesc clavicle dar românizat), astfel că cel mai puternic argument cade. Dacă ne luăm după humerus, rămîne tibia, dacă ne luăm după claviculă formăm tibie.
    De asemenea, încercînd să dai de capăt problemei în jargonul medical, te încurci și mai rău: tibia și tibie au ocurențe aproximativ egale. Inclusiv există dicționare medicale care au ca intrare forma tibie. Ca ultim resort pentru validarea uneia dintre forme în afara raportării la uzul popular ar mai rămîne regularitatea paradigmei. Aici este cîștigătoare, de departe, forma (incorectă după canoane) tibie. Ceea ce face curioasă decizia (sau indecizia) Academiei, care păstrează forma tibia (deși forma tibie e și mai regulata și mai des folosită), însă acceptă dublete sau forme neregulate sprijinindu-se pe argumentul folosirii de către mase a formei acceptate.

Niciun comentariu: