joi, 10 iunie 2010

Cine-i Hadrian, mînca-ți-aș?

Coperta primei ediții (1983)
    De mai mult timp plănuiam un mic text legat de popularizarea unei enormități culturale (vezi titlul). Un articol de pe net mi-a dat impulsul necesar, prin titlul său un pic exaltat:
De la Valul lui Hadrian la Zidul din Milano. Cum au redevenit românii barbari
    Lăsînd la o parte stranietatea primului nume – prima oară am crezut că e vorba de un mixaj voit între Valul lui Traian (în principiu din România) și Zidul lui Adrian (din Marea Britanie), însă textul nu mi-a permis să îmi mențin presupunerea – și inexactitatea informațiilor, m-a surprins folosirea struțo-cămilei Hadrian pentru numele împăratului Hadrianus (adică Adrian mai pre românește).
    Cum ziceam mai sus, struțo-cămila a fost creată (cel puțin din cunoștințele mele) prin anii '70 de partea francofonă a umanioarelor (fiind clară omisiunea că „h”-ul nu se pronunță în limba franceză) și desăvîrșită prin anii '90 în laboratoarele secrete ale editurii Humanitas, la publicarea Memoriilor lui Hadrian de Marguerite de Yourcenar. În original este Mémoires d'Hadrien, deci cu numele „franțuzit”, ceea ce ar conduce la varianta echivalentă din română, Adrian. Probabil că titlul Memoriile lui Adrian i-a părut nevandabil editorului și a folosit ciudățenia existentă deja într-un anume grad.

    Conform DOOM (deoarece DOOM2-ul nu se obosește prea tare și, oricum, la data primei ediții, DOOM era în plină vigoare) și regulilor de bun simț ale adaptării numelor împăraților romani, Hadrianus va fi lăsat ca atare sau va fi folosită adaptarea tradițională – Adrian
Hadrianus în DOOM

    Pe lîngă argumentele de tip DOOM, argumentul suprem ține de fonetica limbii române, Hadrian nesunînd deloc românește, sau, în cazul cel mai bun, avînd un accent foarte colorat...

Niciun comentariu: