marți, 27 aprilie 2010

sărindar

    Una dintre calitățile pe care trebuie să le aibă ziariștii din ziua de azi (cînd Internetul te obligă...) este să scrii repede, fără să ai timp să cumpănești cuvintele pe care le folosești! Astfel, lacunele ziaristului apar mult mai ușor la suprafață (mai ales că zgîrcenia sau criza face ca numărul corectorilor disponibili într-o redacție să tindă către zero).  De exemplu, în acest articol se spune la un moment dat:
[...] oamenii lui Oprea şi-au fixat sediul chiar în sărindarul curţii pesediste [...]
din text reieșind (fără echivoc) că sărindar se folosește cu sensul „peste gard, vizavi”, existînd o clarificare în fraza următoare:
 Surse [..] susţin că sediul se află [...] chiar "gard în gard" cu curtea pesedistă
    Evident (altfel nu scriam despre el), sărindar înseamnă ceva ce nu poate fi folosit în acest context, și anume un anume tip de rugăciune.
    Mai demult dădeam un exemplu în care un cuvînt (cataroi) este perceput de populație cu un totul alt sens. Spre deosebire de cataroi, sărindar nu are un sens atît de contaminat, încît toată lumea să știe despre ce e vorba, chiar dacă dicționarele spun altfel (apropo de asta, MDA include noul sens în definiția lui cataroi).
    În loc de concluzie, o singură recomandare: folosiți dexonline.ro mai des, că e gratis, ușor de accesat și un minut pierdut cu verificarea te scutește de situații penibile!

„urma să”

    Dacă pînă acum am avut numai păreri critice despre cei care scriu articole (în ziare, pe internet sau aiurea), acum am descoperit și ceva care merită aprecierea, și anume articolul acesta. Mai exact titlul:
Şapte din judecătorii Curții Constituționale urma să fie verificați de ANI!
Nu aș fi adus în discuție, totuși, acest articol dacă nu ar fi existat extrem de multe comentarii care sesizau un posibil dezacord, spunînd că ar fi fost corect așa:
Şapte din judecătorii Curții Constituționale *urmau să fie verificați de ANI!
    Nu este nici un dezacord, pentru că a urma este aici impersonal (deci se folosește la persoana a III-a singular), construcția urma să (mai exact a urma + conjunctivul) comportîndu-se precum cele similare era să sau trebuia să.
    Așadar, verbul urma nu-l are ca subiect pe șapte pentru a exista un acord cu el, ci întreaga propoziție (care e subiectivă): Şapte din judecătorii Curții Constituționale să fie verificați de ANI.

marți, 13 aprilie 2010

patria *vinum

    În cartierul meu am descoperit (de la distanță) un nou magazin, care se numește Patria Vinum (nu mai dau referințele, gogomănia se găsește aproape singură pe net). În mod evident, se vrea a fi latină (din motive necunoscute), la fel de clar e că a ieșit un nonsens (patria e în nominativ, vinum în acuzativ). Probabil ținta a fost atinsă (vrînd să impresioneze oamenii simpli), dar prostia rămîne pusă pe firmă...

    Sigur, Patria Vini (două silabe), cum ar fi fost corect (probabil asta s-a intenționat să însemne: „patria vinului”) sună în românește un pic a altceva, însă mergea foarte bine Patria Vinorum („patria vinurilor”), ceea ce ar fi fost corect și ar fi transmis și mesajul dorit...

    P.S. Aceeași propensiune către fudulirea pseudolatinească se găsește și pe „blogosferă”: un coleg mi-a semnalat unul cu titlul *Lupum singuraticum (evident, al doilea cuvînt este inexistent, dar ce mai contează cînd vrei să atragi atenția cumva?!).

miercuri, 7 aprilie 2010

„a apărea la tribunal”

    În fiecare săptămînă îmi fac timp vreo 5 minute să mă uit la știri pe Realitatea (dragostea mea...) pentru a-mi face rost de cîte un subiect. Se pare că nici de data asta nu am dat greș, sincronizîndu-mă perfect cu știrea despre procesul doctorului lui Michael Jackson (știrea era vorbită, nu scrisă, evident, dar așa am și dovada!). Citez:
„Doctorul lui Michael Jackson, acuzat că i-a administrat puternicul anestezic care i-a provocat moartea, a apărut în faţa unui tribunal din Los Angeles.”
    Așa cum este spusă, știrea este destul de hilară (înlocuiți tribunal cu orice alt loc și veți vedea că sensul dorit de restul știrii este cu totul altul).

    Fără doar și poate, este vorba de a compărea în fața unui tribunal, însă, foarte probabil, știrea a fost luată de pe un canal american de știri, unde to appear are și sensul corespunzător lui compărea din limba română: vezi al doilea sens din definiția acestuia din Merriam Webster.

    Diferența dintre a compărea și a apărea (atenție! forma *a apare este greșită!) este evidentă pentru orice vorbitor de limba română care le cunoaște (și, oricum, cei care nu-l cunosc pe compărea nu folosesc apărea în locul acestuia), însă probabil că traducerile la kilogram (sau făcute pe genunchi, după caz) dăunează grav limbii române.

vineri, 2 aprilie 2010

*oprobiu

    Încă din școala generală, la lecțiile de vocabular am învățat că există anumite cuvinte : delincvent și nu *delictvent sau *delicvent (cuvîntul nu are nici o legătură cu cuvîntul delict) sau repercusiune și nu *repercursiune. Printre aceste cuvinte este și oprobriu (varianta greșită fiind aici: *oprobiu). Te poți aștepta ca persoanele cu un nivel scăzut de educație să folosească forma greșită, însă, sincer, nu m-așteptam ca un scriitor cu pretenții să greșească:
Ca să nu mai vorbim de modul “profesionist” în care scot din joc adversarii, fără să se umple de *oprobiul public.
    E adevărat, într-un articol de ziar, și, mai rău, sportiv. (Din nou remarc faptul că ghilimelele se transformă de la articol la articol, de la autor la autor, dar asta e ceva mai puțin grav, avînd în vedere că nici Academia Română nu face altfel... Oricum, există măcar un document „oficial” care clarifică situația ghilimelelor).
    Mă pot întreba (evident, malițios) dacă nu cumva, în viitor, „intelectualul mediu din București” va impune factorilor de decizie din cadrul Academiei folosirea formelor *oprobiu, *delictvent sau *repercursiune în dauna celor corecte, așa cum au fost adoptate remarci (în loc de remarce), calamar (în paralel cu calmar), pioneză (în paralel cu piuneză) sau crevete/creveți (în loc de crevetă/crevete).

ghilimelele

    Iată o problemă existentă în DOOM2 (din multele care există acolo), clarificată pe site-ul Academiei ca urmare a insistențelor unor persoane care înțeleg ncesitatea bunei definiri a entităților limbii române mai mult decît cei de la Institutul de Lingvistică (vezi aici discuția originală). De asemenea, există și răspunsul oficial la o adresă trimisă de administratorul site-ului respectiv (sigur, e suspect că, deși răspunsul acesta e redactat în 2003, descrierea ghilimelelor nu apare în DOOM2 dar asta e altă „mîncare de pește”) !
Punctuaţia limbii române. I. Ghilimelele

              Punctuaţia limbii române, ca şi ortografia în sens restrâns, este reglementată de Academia Română.
              Ea nu face însă obiectul noii ediţii a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a (DOOM2), 2005, ci este reglementată în continuare oficial prin Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, 1995, apărut sub egida Academiei Române (de remarcat că Îndreptarul nu mai trebuie respectat sub primele două aspecte incluse în titlul său, faţă de care DOOM2 a adus uele modificări).
              În ce priveşte ghilimelele sau semnele citării, în Îndreptar, § 268 (p. 79), se indică singura formă admisă pentru ghilimelele româneşti: „...” (numită, familiar, forma „99...99”). La acestea se adaugă ghilimelele «» (zise şi „franţuzeşti”) – care se folosesc, în general, în scrisul românesc pentru a marca un pasaj care se doreşte a fi pus între ghilimele în cadrul unui enunţ mai mare plasat între ghilimelele româneşti.
              Absenţa acestor semne de pe tastatura obişnuită a calculatoarelor – care respectă uzul altor limbi, de cele mai multe ori al englezei – nu trebuie să ducă la înlocuirea ghilimelelor româneşti cu variante străine şi cu atât mai puţin cu forme hibride.
              Ghilimelele româneşti pot fi introduse în text, în programul Word, prin comenzile Insert, Symbols sau prin comanda Alt urmată de codul semnului respectiv. Pentru mai multă uşurinţă, ele se pot adăuga pe bara de unelte. Noul standard pentru tastatura românească, în curs de adoptare, prevede plasarea acestor semne pe tastatură şi presupune respectarea de către fabricanţi a acestei norme. Până la impunerea ei trebuie să se recurgă în continuare la soluţiile de mai sus.
              Ghilimelele pot părea un aspect minor; cu atât mai mult, dacă ar fi aşa, nu există motive pentru a nu respecta reglementările simple care le privesc şi care respectă tradiţia scrisului românesc.
              În cel mai rău caz, s-ar putea accepta şi folosirea altor forme, cu condiţia, cel puţin, să nu se recurgă la combinaţii hibride (precum „...' etc.) şi să se procedeze consecvent în cadrul aceluiaşi text.