joi, 31 decembrie 2009

La mulți ani!

Nu, nu este o urare de Anul Nou! Sînt convis că nu multă lume știe faptul că este etimonul mult-folositului a mulțumi!

Din urarea la mulți ani s-a creat verbul a mulțăni (a spune urarea aceasta, probabil) care s-a transformat în a mulțămi, iar prin ultima transformare s-a ajuns la cuvîntul pe care îl știm astăzi.

* „Primul care este cel mai rapid”...

E binecunoscut faptul că ziarele românești, în special cele disponibile pe internet din cauza lipsei unui corector/redactor, abundă de „perle”. Iată un exemplu care este chiar în subtitlu (îl copiez aici pentru că s-ar putea ca cineva să fie vigilent și să modifice un pic). Si pentru că i s-a părut o frază de efect, autorul o repetă în altă formă și în textul articolului...

E primul jucător care reuşeşte să ajungă cel mai rapid la 50 de goluri marcate în tricoul lui Liverpool!

Este clar că înainte de respectivul jucător (Fernando Torres pentru cine e interesat), nimeni nu a ajuns cel mai rapid la 50 de goluri... Comentariile, cred, sînt de prisos (sigur singura variantă în care logica nu este batjocorită ar fi fost să fi fost primul care ajunge la 50 de goluri. Dar realitatea - cea adevărată, nu site-ul - ne contrazice).

Matematicienii pot observa că și lema lui Zorn este ignorată...

marți, 22 decembrie 2009

Cel mai lung cuvînt din limba engleză

    Nu, nu l-am preluat dintr-un dicționar... Pur și simplu l-am descoperit folosind un motor de căutare un pic altfel: Wolfram Alpha. Cum se caută? Simplu! Ce obținem?
pneumonoultramicroscopicsilicovolcanoconiosis
    E adevărat că și în dexonline se poate folosi pentru descoperirea celui mai lung cuvînt din limba română (atestat de dicționare) – electroglotospectrografie – însă nu trebuie să uităm că motorul de căutare menționat mai sus este orientat către matematică...

    Că tot am ajuns aici, nu pot să nu amintesc și de celebrul hapax legomenon shakespeare-ian: honorificabilitudinitatibus (da, el e latinesc la origini, după cum se și vede, dar autorul voia să persifleze pedanteria). Cuvîntul acesta care înseamnă ceva de genul „starea de a fi capabil să primești onoruri” îmi aduce aminte de o lectură dintr-o revistă Flacăra Rebus a anilor '80 în care găseam cuvîntul (informație pe care nu o pot confirma, din păcate, neavînd la dispoziție arhiva acestei reviste la dispoziție): inonorabilitudinalitate și era atribuit lui Nicolae Bălcescu, însemnînd ceva de genul „lipsă de mîndrie patriotică”. Dacă reușesc să găsesc acul în carul cu fîn, voi aduce lămuriri suplimentare...

Editare ulterioară: am descoperit în revista Rebus nr. 6 (666) din 15 martie 1985. Totuși, se impune o observație: Nicolae Bălcescu a murit în 1852, deci nu avea cum să inventeze acel cuvînt în 1856, cum se specifică în respectivul text. Nici de o operă publicată postum nu poate fi vorba, căci abia în 1861 a început publicarea operelor sale. Știți cumva vreun expert în Bălcescu care să ne poată ajuta?

marți, 15 decembrie 2009

Ce este nou în DOOM2

Chiar dacă nu este așa nou, cred că e o lectură utilă (am zis că e utilă, nu că aș fi de acord cu tot ce scrie acolo...): Aici găsiți documentul (care are marele avantaj de a fi scris de coordonatoarea acestuia).

joi, 10 decembrie 2009

cataroi

Foto: mihai86
Probabil 90% dintre românii care cunosc cuvîntul îl asociază cu „bolovan, pietroi”. Ei bine, DEX-ul zice că nu e așa! Se poate vedea definiția...

Mai mult, a început să fie folosit cu noul sens și în denumiri pompoase, aproape științifice, cum ar fi cataroaie calcaroase!

Deviația de sens e destul de greu de explicat, singura presupunere ar fi că expresia „a fi lovit de cataroi” a fost interpretată popular ceva de genul:
păi ce te poate lovi și să rămîi lat? Ghici cataroi ce e... evident un pietroi!
Are cineva alte păreri?

chermesă/chermeză

Chiar dacă e unul dintre cuvintele pe care DOOM2 le face cam harcea-parcea (chermesă de pînă acum s-a modificat brusc în chermeză din motive de nimeni bănuite), mi se pare interesantă originea cuvîntului: olandeză (de fapt, mai corect ar fi spus „neerlandeză”)!

Sigur, la noi a ajuns prin intermediul limbii franceze (kermesse), dar originea sa cea
Cuvîntul este format din kerk- „biserică” și misse - „liturghie (cîntată), mesă”.

Explicațiile din Le petit Robert:
1. Aux Pays-Bas, en Belgique, dans le nord de la France, Fête patronale villageoise, foire annuelle célébrée avec de grandes réjouissances en plein air. ➙ ducasse. « La Kermesse héroïque », film de J. Feyder. « la frénésie des bacchanales et des kermesses » (S. Lilar).
2. (1832) Cour. Fête de bienfaisance, souvent en plein air (cf. Vente* de charité). La kermesse de l'école. ➙ région. fancy-fair.

Explicațiile din DEX încă consideră că termenul definește o petrecere în aer liber (eventual legată de o sărbătoare religioasă), însă vine tare din urmă sensul de „petrecere cu excese”, așa că o dată cu schimbarea pronunției „oficiale” probabil se va trece și la ajustarea definiției în viitorul apropiat.

vineri, 4 decembrie 2009

De campanie

Nu, nu am dat în mintea politicienilor... :) Am vrut doar să manifest cîteva păreri despre duelul limbii române între cei doi candidați principali la prezidențiale.

Dacă la dl. Băsescu am remarcat folosirea cu obstinație a formei greșite (e drept, cred că ar putea fi ridicată la rang de „regionalism” în Muntenia) să *aibe în loc de să aibă, la dl. Geoană are probleme grave cu folosirea lui decît. Ultima dată am sesizat-o în confruntarea de pe 3 decembrie 2009:

Mai sînt *decît 3 zile pînă la alegeri

Evident, corect ar fi fost: Mai sînt doar/numai 3 zile pînă la alegeri. Din cîte am înțeles, și dl. Cristian Tudor Popescu a încercat să îi corijeze această problemă într-o emisiune televizată, însă fără nici un rezultat! Poate încearcă și cu să *aibe (cu mai mult succes, oare?)... :)

ACTUALIZARE: Nu pot să nu îl adaug aici și pe dl. Antonescu cu minunata lui exclamație:
Este o șansă *foarte istorică!

Sigur, gradele de comparație ale adjectivului sînt uneori mai greu de stăpînit, însă de la cineva care este mult prea lăudat pentur performanțele sale discursive, te aștepți la ceva mai mult...

joi, 3 decembrie 2009

*crătiți, *ciocolăți, *cravăți, *salăți și altele asemenea

Deși nu este o noutate (există atestări ale greșelii de mai bine de 50 de ani), pare că există o tendință accentuată de a construi greșit pluralul cuvintelor care se termină în -at(iț)ă. Mai exact se folosește -ă(ti)ți în loc de -at(iț)e. Îl descoperim inclusiv în vocabularul unui cunoscut critic de film...

Dicționarele sînt clare, de cel puțin 100 de ani avem: ciocolată - ciocolate, cratiță - cratițe, cravată - cravate, salată - salate.

Pluralul de acest tip este caracteristic limbii vechi, însă în limba modernă (asta însemnînd după 1800) femininele au tendința să facă plural în -e. Lăsînd la o parte faptul că cele mai multe dintre aceste cuvinte au a-ul accentuat (care rareori alternează cu ă) şi că acest tip de plural nu mai produce efecte în limbă de mult timp, un argument mult mai simplu poate fi cel al proporției: numărînd pluralele corecte terminate în -ăți (vezi dexonline.ro), practic numai bucată (care are și bucate, dar cu alt sens), dată (care are și pluralul date), judecată și plată au acest șablon de flexiune (din circa 300). În ceea ce privește „crătițile”, din cele aproximativ 150 de cuvinte care au un a accentuat înainte de terminația -iță doar unul (și acela arhaism), staviță, prezintă alternanța a/ă. Ceea ce înseamnă un total de aproximativ 1%...

Cu alte cuvinte, presupunînd că am putea admite aceste plurale pe viitor, singurul lucru care ar fi realizat ar fi complicarea limbii, ceea ce nu este de dorit...

„pion de bază”

De mic copil am fost fascinat de jurnaliştii sportivi şi de vorbele lor sforăitoare. Sigur, nu toată lumea poate scrie ca Ioan Chirilă sau Radu Cosaşu, dar totuşi minima decenţă te poate face să o faci rezonabil, şi, ce e mai important, să nu te faci de rîs!

Ăi mai cuminţi sînt ceva mai şablonarzi, în special dacă sînt invitaţi la o emisiune televizată. Astfel aflăm lucruri extrem de interesante precum: şi-au dorit mai mult victoria (sfatul potrivit ar fi aici: pentru a le curma suferinţa jucătorilor mai bine vedem de la început ce echipă îşi doreşte mai mult victoria şi nu joacă meciul), au dominat mai mult (sigur, nu e greşit dacă, să zicem, o echipă a dominat 75% din meci, iar restul de 25% cealaltă), balonul e rotund (sintagmă plină de subînţelesuri şi de informaţii nemaipomenite), noi sîntem 11, ei sînt 11 (hmmm, bine că ne-a spus, că îmi pierdeam o oră juma' încercînd să-i număr... şi aleargă toţi atît de repede!)...

Ultima perlă pe care am auzit-o este pion de bază... Probabil în mintea domnului Dorin Chioţea (nu mai ştiu în ce trust media lucrează, dar comenta cu drag şi spor un meci care s-a disputat în acelaşi timp cu partida CF Barcelona şi Real Madrid), s-au mixat expresiile om de bază şi respectiv pion (cu sensul figurat de „persoană neimportantă în realizarea unei acţiuni”).

Rezulatul este un oximoron simpatic, care ar fi fost chiar amuzant dacă ar fi fost folosit cu premeditare (evident, într-o situaţie care să i se potrivească)!